pentru puterea de a intelege

Ştiu, ar cam fi fost vremea să mă maturizez şi să îmi dau seama că nu există principii, în ceea ce priveşte comportamentul oamenilor, în anumite situaţii…Felul în care oamenii reacţionează, cuvintele pe care şi le adresează unii altora întrec orice imaginaţie şi orice educaţie, oricât de riguroasă ar părea, păleşte în faţa impulsurilor şi emoţiilor. Eu aş pune aceste ieşiri, deocamdată, pe seama primăverii…
Deunăzi, am asistat pe grupul meu de colegi la nişte discuţii, pe care n-aş fi vrut să le citesc, Felul în care oamenii pot jigni alţi oameni, aparent fără voia lor, e de-a dreptul sinistru. Şi atunci mă întreb: e , oare, posibil, să ne stăpânim, astfel încât acţiunea noastră să nu rănească pe cei din jur? E, oare, posibil, să vedem în celălalt un alt Eu, să descoperim în celălalt o relaţie care ne poate purta către adevărata percepere a chipului lui Dumnezeu? Poate faţa celuilalt să devină mijloc de descoperire a bucuriei? Eu trăiesc o dilemă: cum se face că la Facultate, cea de Filosofie, pe care o urmez în prezent, ne sunt prezentate atâtea lucruri frumoase, care nu se pot pune în practică? Sunt, oare, inutile? Cum pot pune în practică ceea ce Levinas afirmă prin acea „responsabilitate”, când ştiu că, oricât de responsabil aş pentru celălalt, Tu-ul va continua să mă rănească, indiferent la ceea ce simt eu?
Sunt emoţii, sub forma unor dezamăgiri. Care continuă să se aadâncească…..