denumirea asta am auzit-o la ciprian, colegul meu. e faina, desi nu prea cred ca ar exista. dar mie imi place sa scriu poezii si as vrea sa cred ca nu sunt comice. sper.
Când a murit puterea idolilor pietrificaţi,
eram un copil cu masca de fier,
încătuşat de o privire neputincioasă.
Idolii strigau, de după pietre, încercau să mă tragă după ei.
Soclul neputinţei le ieşea din gură, ca o epavă veche,
care nu mai îndrăzneşte să se conserve în nisip.
Mirosea a hoit şi a durere, transpiraţia le păta inocentul lor
discurs.
Mirosea a provinciala etică demiurgică.
e ciudata viata asta, mai ales cand esti tanar si incerci sa-ti faci un drum, o cale, sa rupi coconul asta de imprejurari frustrante. e clar ca toti trecem prin asta, dar se intampla ca acest cocon sa fie prea greu de rupt si, in acest caz, s-ar putea sa ne ranim grav, si sa-i ranim si pe ceilalti. se intampla des, chiar si mie.
asa ca, fara a face psihanaliza, sa ne gandim putin la cartile publicate de tineri. la filosofia tinerilor. de cele mai multe ori, greselile tineretii sunt iertate daca la batranete le renegam. daca ne cerem iertare, trecem printr-un con de cenzura, stergem avantul si ideile noastre asa-zis puerile. be dezicem de tot ce ne-a placut.
atunci, lucrurile scapa de sub control. apare frustrarea. am vrea sa fim cei vechi, dar suntem deja noi, avem o cariera, privim lumea prin alti ochelari. avem alti prieteni, suntem cineva. lucrurile ciudata care se contrazic in capul nostru tasnesc ca reprosuri la adresa celorlalti.
da, viata iti impune o autocenzura. dar nu poti trai asa la nesfarsit. eu zic sa mai pastram din cocnul inocentei, chiar daca pare uzat, cam demodat si rupt.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)